Home » Stare Civilă » Eliberarea certificatelor duplicate

Eliberarea certificatelor duplicate

REGULI GENERALE

Certificatele de stare civilă se eliberează persoanelor îndreptăţite, odată cu întocmirea unui act în registrele de stare civilă – de naştere, căsătorie ori deces – sau ulterior pe baza cererii depuse de titular sau alte persoane îndreptăţite.

Prin sintagma „alte persoane îndreptăţite”, în înţelesul legii, sunt asimilaţi:
1. părinţii copilului în vârstă de până la 14 ani;
2. soţul supravieţuitor ori descendenţii persoanei decedate;
3. reprezentanţii legali, în cazul celor puşi sub interdicţie;

ÎN CONF. CU PREVEDERILE ART. 158 ALIN 1 DIN HG 255/2024  cererea pentru certificat duplicat se poate depune la oricare primărie/serviciu de stare civilă/SPCLEP din România, INDIFERENT de localitatea în care este întocmit actul de stare civilă sau are domiciliul solicitantul.,solicitantul indicând primăria unde se găseşte actul respectiv şi datele de stare civilă, pentru identificarea acestuia.

ELIBERAREA DUPLICATE DE STARE CIVILA PENTRU:
pierdere, furt, distrugere, preschimbare a certificatelor de stare civilă

Persoanei îndreptăţite i se eliberează, la cerere, un nou certificat.
Cererea trebuie să cuprindă, în mod amănunţit, împrejurările în care vechiul certificat a fost pierdut, furat sau distrus, respectiv precizarea că certificatul iniţial se depune pentru preschimbare.

  • de naştere,
  • de căsătorie,
  • de deces,
  1. CERTIFICATUL DE NAŞTERE SE ELIBEREAZĂ TITULARULUI ACTULUI

A. Pentru minorii care nu au acte de identitate, certificatul de naştere se eliberează unuia dintre părinti;

  • Pentru minorii, cu vârsta între 14 şi 18 ani, titulari ai unor cărţi de identitate emise, certificatul de naştere se eliberează la cererea acestora şi în prezenţa unuia dintre părinţi ori a reprezentantului legal;
  • Pentru persoana majoră (18 ani) certificatul de naştere se eliberează acesteia;

B. Certificatele de naştere se pot elibera şi altor persoane împuternicite, de către titular:

  • Prin procură specială autentificată la notar (după caz – simplă / cu apostilă / supralegalizat – funcţie de ţara în care a fost întocmită);
  • Prin împuternicire avocațială;

A. Certificatele de căsătorie se pot elibera şi altor persoane împuternicite, de către unul dintre soţi:

  1. Prin procură specială autentificată la notar (după caz – simplă / cu apostilă / supralegalizat – funcţie de ţara în care a fost întocmită);
  2. Prin împuternicire avocațială;
  3. Pentru soţul supravieţuitor sau, în caz de divorţ, pentru motive întemeiate, se pot elibera certificate de căsătorie, cu menţiunea corespunzătoare de – încetare a căsătoriei prin decesul soţului/ desfacere a căsătoriei prin divorţ.

ACTE NECESARE PENTRU ELIBERAREA DUPLICATELOR ÎN CAZUL ACTELOR DE STARE CIVILĂ PIERDUTE, DISTRUSE SAU FURATE, CÂT ŞI PENTRU PRESCHIMBAREA CELOR VECHI ÎN CERTIFICATE DE UZ INTERNAŢIONAL

  • Act identitate solicitant (titular /persoana împuternicită/avocat) în ORIGINAL
  • după caz, Procură specială autentificată de către un notar public/ Împuternicire avocațială în care se va menţiona expres ,,pentru obţinerea de la starea civilă a certificatului de naștere/căsătorie/deces (după caz) ”, în original